se strecoară pretutindeni. El poate fi

oprit să intre într-un loc, dar nu poate

fi împiedicat să ajungă acolo unde

inima îi cere.

2. Spiritul liber e precum apa: blând

prin prezenţă, destoinic prin răbdare,

puternic prin forţa interioară, tăcut în

marea-i trecere.

3. Spiritul liber este precum gândul:

nu stă o clipă locului. Pentru el

mişcarea înseamnă viaţă, iar viaţa –

esenţa progresului: să ajungi de unde

eşti acolo unde trebuie să fii.

4. Spiritul liber este statornic în

marea-i decizie precum muntele în

taina proprie-i măreţii : te poţi baza pe

sprijinul său la orice pas, dar nu-l poţi

lua cu tine decât în amintire.

5. Spiritul liber este precum orice

copac rodnic: îţi dăruieşte la fel

fructele sale, indiferent dacă eşti un

sfânt sau un tâlhar. La fel face umbră

şi la fel înfloreşte fie că lumea este în

vreme de război sau de pace.

6. Spiritul liber este precum timpul:

trebuie să preţuieşti fiecare clipă

petrecută cu el pentru că fiecare clipă

este deopotrivă intensă şi valoroasă. El

trece cu fiecare grăunte din clepsidra

gândului şi nu mai revine niciodată

acolo. Altfel n-ar mai fi spirit liber.

7. Spiritul liber este precum

anotimpurile: te poţi bucura deprezenţa

şi roadele lor, însă nu le poţi

nici chema, nici alunga; dar mai ales

nu le poţi opri trecerea peste sufletul

lumii atunci când glasul timpului se

face din nou auzit.

8. Spiritul liber este precum o femeie

frumoasă: ademeneşte toate sufletele

dar nu se dăruieşte decât celui ce-şi

pune viaţa la picioarele ei.

9. Spiritul liber este precum sabia:

chemarea sa este să lupte nu să

ruginească în teacă.

10. Spiritul liber este ca o corabie: nu

poate fi ţinută în port, menirea ei este

să străbată mări şi să unească lumi.

11. Spiritul liber este ca orice suflet de

copil: nu ştie să urască, dar ştie să

ierte. Nu se teme să plângă şi poate sărâdă din toată inima. Se ruşinează de

greşelile proprii, dar niciodată de

prietenul său. Regretă amintirile şi îşi

doreşte viitorul. Se bucură de fiecare

clipă dar nu detestă trecutul. Visează

mult şi iubeşte şi mai mult.

12. Spiritul liber este precum lama

plugului: chiar dacă nu imediat, de pe

urma trecerii lui prin lume, mai

devreme sau mai târziu, vor răsări

roadele unei noi recolte.

13. Spiritul liber este ca orice prunc: se

naşte fără a se îngrijora că pe lume sunt

unii care nu-l doresc.

14. Spiritul liber este asemeni florilor

câmpului: deschide ochii şi zâmbeşte larg

soarelui în fiecare dimineaţă, fără a se

teme că cineva îi va răpi la prânz zâmbetul

iar spre seară puterea de a mai privi.

15. Spiritul liber este precum stelele

cerului: luminează calea corăbierului

numai atunci când soarele speranţelor

acestuia a căzut în orizontul pustiirii

de sine.

16. Spiritul liber este precum ziua şi

noaptea: face ca răul şi binele să se

succeadă după măsura lor eternă,

pentru ca el să rămână dincolo de

acestea, însă mereu aproape de

ambele.

17. Spiritul liber iubeşte schimbarea:

el însuşi se schimbă cu fiecare

anotimp şi se reânnoieşte cu fiecare

suflet re-născut.

18. Spiritul liber este precum norii:

dăruieşte din seva sufetului său de

fiecare dată când arşiţa vieţii apasă greu

peste deşertăciunea lumii.

19. Spiritul liber este asemeni

vulturului: deşi îşi poartă zborul în

bolţile cerului, privirea lui nu scapă

nici o clipă din viaţa pământului.

20. Spiritul liber nu are o casă a lui,

pentru că totdeauna când a dorit s-au

găsit pelerini ai destinului care să-l

găzduiască în inima lor.

21. Spiritul liber nu are un nume al

lui, însă istoria sa stă scrisă pe toate

statuile lumii.

22. Spiritul liber nu se grăbeşte

niciodată, căci timpul este fratele său

cel mai bun.

23. Spiritul liber nu trăieşte printre

oameni, dar poţi vedea icoana lui în

ochii fiecărui copil de îndată ce vine pe

lume.

24. Spiritul liber se ascunde privirilor

celor ce caută să-l vadă, dar se

dăruieşte bucuros celor ce decid să-l

urmeze.

25. Spiritul liber nu vorbeşte limba

oamenilor, dar există oameni care i-au

deprins graiul, iar prefacerile lor în

această lume sunt cea mai bună

dovadă.

26. Spiritul liber nu vrea comorile

lumii, dar lumea s-a războit mereu

pentru comorile sale.

27. Spiritul liber trece din când în

când pe la poarta sufleului tuturor,

fără să se anunţe, dar nu zăboveşte

decât acolo unde găseşte candela

aprinsă şi uşa deschisă în aşteptare.

28. Spiritul liber se joacă mereu pe

pajişti cu copiii, şi vitele, şi florile

câmpului, dar niciodată nu vine la

banchetele lumii.

29. Spiritul liber îndrăgeşte mai mult

un suflet rănit decât o inimă veselă,

pentru că primul este mai aproape de

libertatea sa.

30. Spiritul liber nu munceşte

niciodată, pentru că înseşi existenţa sa

este cea mai deplină muncă a

universului.

31. Spiritul liber cugetă mai mult prin

sufletul ierbii şi ochii pruncilor, decât

prin mintea oamenilor şi şcolile lumii.

32. Spiritul liber iubeşte mai mult prin

valurile mării şi zborul gâzelor, decât

prin inima omului şi dragostea lumii.

33. Spiritul liber crede mai mult prin

suflul vântului şi pacea munţilor decât

prin templele oamenilor şi riturile

lumii.

34. Spiritul liber nu caută zei în

această lume pentru că el însuşi este

trimisul lor şi nici nu le ridică temple,

pentru că zeii l-au făcut singurul lor

templu.

35. Spiritul liber nu se întristează

niciodată, pentru că bucuria lui este

lumina lumii.

36. Spiritul liber nu face daruri şi nici

milostenie, dar totdeauna după

dreptate fapta răsplăteşte.

37. Spiriul liber nu are nici un moment

de răgaz, atâta timp cât sufletul lumii

este încă în leagănul său.

38. Spiritul liber îndrăgeşte ziua, dar

înţelege că ea urmează de fiecare dată

nopţii; de aceea el adoră noaptea.

39. Spiritul liber iubeşte lucrul bine

făcut, dar ştie că nu e bine făcut decât

un lucru care a fost mai întâi greşit.

De aceea îndrăgeşte greşeala şi pe cel

ce greşeşte, căci acesta, prin libertatea

lui, scurtează altora calea suferinţei

spre fericirea lor.

40. Spiritul liber iubeşte şi suferă la fel

ca toţi oamenii, numai că din iubirea

lui se naşte zborul fluturilor, iar din

propria suferinţă realizările lumii.

41. Spiritului liber nu-i plac drumurile

drepte şi nici credinţele unice, fiindcă

nici o haină nu se ţese într-un singur

fir şi nici o simfonie nu s-a scris cu o

singură notă.

42. Spiritul liber rodeşte pentru foamea

întregii lumi, dar înfloreşte numai

pentru dorul celor ce pot să vadă.

43. Spiritul liber nu are fraţi, dar el

însuşi este fratele tuturor celor

născuţi; aşteaptă numai ca ei să se

trezească.

44. Spiritul liber zboară în înaltul

cerului, dar urmele paşilor săi rămân

în prefacerile pământului.

1. Pacientul trebuie să înţeleagă mecanismele fiziologice şi psihologice care stau la baza declanşării şi fixării unor reacţii emoţionale, insistându-se asupra ideii că sistemul nervos vegetativ poate fi condiţionat să reacţioneze la stimulii nonanxiogeni prin manifestări fiziologice specifice de teamă şi că aceste reacţii au un caracter automat. Aşa cum omul poate să înveţe să reacţioneze în plan fiziologic la ameninţări imaginare, el poate fi şi dezvăţat de aceasta.

2. Pacientul trebuie să conştientizeze modul în care a ’’ învăţat’’ să se teamă:

-  prin învăţare directă, care înseamnă că subiectul a trecut el însuşi prin experienţe negative legate de situaţiile respective (de pildă, a ramas blocat în lift), a auzit despre posibilitatea ca aceasta să se producă (a aflat despre accidente de metrou) sau a avut un model extern (o altă persoană care se temea de situaţia respectivă).

- prin generalizare, în sensul că emoţia negativă are tendinţa de a se extinde şi asupra altor situaţii similare (un copil care se teme de autoritatea parentală se va teme de orice autoritate: profesor, poliţist).

Fensterheim şi Baer (1977) subliniază că nu toate reacţiile de teamă au un caracter dobandit prin învăţare, unele din aceste reacţii fiind ereditare. Astfel, teama de zgomote puternice, de obiecte necunoscute, de animale mari, de întuneric, de străini etc. este prezentă la aproape toţi copiii şi descreşte către varsta de 4 ani. Aceste frici infantile dispar de regulă de la sine, cu excepţia situaţiei în care subiectul învaţă un anumit lucru care îi va menţine teama. De pildă, o experienţă neplacută avută în întuneric poate menţine activă teama de întuneric chiar şi la adult.

Clinicienii afimă că unele atacuri de panică pot apărea brusc, fără un motiv evident, iar mai târziu pacientul va învăţa să asocieze declanşarea atacului de panică cu situaţia în care aceasta s-a declanşat pentru prima oară.

3. Subiectul trebuie să conştientizeze şi modul în care acţiunile sale îi menţin trează reacţia de panică şi îi influenţează stilul de viaţă:

a)    persoana abandonează, iese din situaţia care o sperie (o persoană care manifestă teama  de a merge cu metroul, va utiliza autobuzul);

b)    subiectul intră în situaţia anxiogenă, dar iese din ea cât poate de repede, fără a mai aştepta ca teama să descrească (o persoană cu teamă de întuneric intră într-o camera întunecoasă, dar iese cat poate de repede de acolo sau aprinde lumina);

c)    ori de cate ori se gândeşte la situaţia care îi provoacă anxietate, subiectul îşi inchipuie tot ce este mai rău (în metrou poate avea loc o explozie);

d)    persoana se bazează în permanenţă pe ceilalţi pentru a preveni producerea situaţiei anxiogene sau pentru a o depăşi (subiectul  foloseşte liftul doar însoţit de unul dintre membrii familiei sau de un vecin);

e)    în situaţia anxiogenă subiectul pierde controlul asupra propriilor gânduri; în astfel de cazuri, el poate distorsiona evenimentele prin raţionalizare (“câinii sunt purtători de microbi”) sau, în loc sa prevadă dezastrele posibile, se concentrează asupra unor detalii referitoare la consecinţele situaţiei pentru sine şi pentru ceilalţi;

f)     subiectul intră în situatia anxiogenă, dar se concentrează atât de puternic asupra stării de teamă încât nu mai poate face faţă în mod adecvat sItuaţiei;

g)    persoana disimulează teama (o persoană cu frica de înălţime, găseşte mereu pretexte pentru a nu folosi telecabina, nerecunoscându-şi în mod deschis frica);

4. Pacientul trebuie să identifice şi legătura dintre intensitatea trăirii anxioase şi gradul lor de autocontrol. Astfel, la persoanele care nu trăiesc un nivel prea ridicat de anxietate, dar au un autocontrol scăzut, teama va persista mai mult timp decât la persoanele cu anxietate puternică, dar cu autocontrol mai bun. Cele mai mari probleme le ridică subiecţii cu nivel ridicat de anxietate şi nivel redus al autocontrolului.

Terapia comportamentală de control al anxietăţii are deci ca obiectiv reducerea anxietăţii şi creşterea gradului de autocontrol al persoanei.

O altă modalitate de luptă impotriva anxietăţii şi fobiilor o reprezintă relaxarea, care îi ajută pe oameni să-şi demonstreze că ţin sub control simptomele lor.

Peveler şi Johnson (1986) au demonstrat şi faptul că relaxarea creşte gradul de accesibilitate a informaţiilor pozitive în memoria pacientului şi facilitează găsirea unor alternative la gândurile anxiogene.

Relaxarea se instalează prin:

• realizarea planificată a unor activităţi care îi fac plăcere subiectului;
• pauze planificate în cadrul unor programe încărcate;
• practicarea unor tehnici standardizate de relaxare.

Indiferent ce tehnică de relaxare se alege, aceasta trebuie practicată până când devine deprindere utilizată nu doar acasă, în fotoliu, ci şi în situaţiile de viaţă. Nu este suficient ca subiectul să aibă abilitatea de a se relaxa. Acesta trebuie să fie capabil să se relaxeze în mod deliberat, mai exact să stăpânească tehnica de relaxare şi s-o utilizeze şi în situaţiiile specifice care îl sperie.

Fensterheim şi Jean Baer (1977) propun subiecţilor interesaţi de învăţarea programului de relaxare să răspundă la unele întrebări menite să clarifice anumite aspecte legate de această tehnică terapeutică:

- Aveţi cumva o predispoziţie înnăscută de a fi încordat? Probabil că sistemul dumneavoastră nervos este mai iritabil decât al altor persoane. Datorită unor caracteristici moştenite, reactionaţi la stres mai rapid decât alţi oameni.

-  Aveţi cumva concepţii greşite cu privire la relaxare?

• Poate consideraţi în mod eronat că un nivel ridicat de supraîncordare vă face să lucraţi mai bine şi mai eficient.
• Nu cumva utilizaţi supraîncordarea ca pe o platoşă de apărare? Unii oameni sunt convinşi că dacă se vor relaxa, vor deveni mai vulnerabili şi vor fi mai uşor loviţi de ceilalţi.
• Nu cumva utilizaţi supraîncordarea ca pe o “poliţă de asigurare”? Există persoane care pun în acţiune un fel de gândire magică, spunându-şi mereu în gand: “dacă mă îngrijorez şi sufăr anticipat, lucrul de care mă tem cel mai tare nu se va petrece!” .

-  Oare nu cumva sunteţi incapabil să vă reduceţi starea de supraîncordare datorită unor suferinţe de natură fizică?

-  Nu este supraîncordarea dumneavoastră o deprindere învăţată? Aţi trecut prin situaţii dificile, dar în prezent motivele încordării au dispărut; aceasta persistă pentru că v-aţi obişnuit  să vă comportaţi în acest mod.

-  Poate că nu aveţi cunoştinţe şi deprinderi necesare pentru a fi capabil să vă relaxati? În locul deprinderilor de relaxare v-aţi format unele strategii înlocuitoare, cu caracter indirect, cum ar fi: distragerea (priviţi la televizor sau mancaţi prea mult), orientarea spre sarcină (vă implicaţi în diverse activităţi), căutarea unor condiţii propice relaxării sau evitarea.

-  Utilizaţi mai curând modul de gândire de tip aristotelian decât pe cel de tip galilean?

-  Vă simţiţi neajutoraţi în faţa tensiunilor?

-  Aveţi cumva ceea ce se numeşte “fobie de relaxare” ?

Există indivizi care au o teamă nejustificată de a se relaxa. Aceştia sunt atât de obişnuiţi cu starea de tensiune, încât atunci când trăiesc o stare de relaxare sunt cuprinşi de teama că îşi vor pierde identitatea sau autocontrolul. Încercând să-şi răspundă la aceste întrebări, subiectul poate să devină conştient de motivele care îl fac să evite relaxarea.

psiholog  Mircea Reslescu

www.psiholog-alterego.ro

0744.501.378

Tipul de personalitate care integrează anxietatea ca element al dimensiunii sale centrale, este numit, în literatură, personalitate anxioasă.

Tulburările anxioase includ un grup de tulburări în care anxietatea ori este simptomul principal (anxietatea generalizată şi tulburările de panică), ori este trăită atunci când individul încearcă să controleze anumite comportamente inadaptate (tulburările fobice şi tulburările obsesiv-compulsive).

psiholog  Mircea Reslescu

www.psiholog-alterego.ro

0744.501.378

Anxietatea este definită ca o teamă difuză, fără un obiect bine precizat. Subiectul trăieşte o încordare continuă, simţindu-se permanent ameninţat. El este foarte nervos şi de multe ori nici nu realizează de fapt ce anume îl sperie atât de tare. Anxietatea este o teamă nespecifică, fără legătură cu situatiile externe şi care nu este asociată  comportamentului de evitare sistematică a anumitor stimuli, cum se întâmplă în cazul fobiilor.

În literatura anglo-saxonă, găsim pentru a descrie o astfel de stare, termenul de anxietate care pluteşte in aer şi se fixează când pe un obiect, când pe altul, astfel încât subiectul anxios, imediat ce a scăpat de un motiv de îngrijorare, găseşte altul.

    Anxietate normală – Anxietate patologică

Anxietatea reprezintă o dimensiune normală şi pozitivă a vieţii umane. Ea are o funcţie: permite anticiparea pericolelor, scoaterea individului dintr-o situaţie periculoasă, îi asigură progresul, în măsura în care previziunile sale alarmante ne motivează să intervenim asupra viitorului. La nivel biologic elementar, anxietatea este un semnal care ne alertează, cu mult înaintea durerii, în privinţa unui posibil pericol. Ea anunţă retragerea sau lupta pentru viaţă. Prin urmare anxietatea trebuie respectată şi nu este indicat sa luăm în considerare efectuarea unui tratament decât în cazul formelor excesive.

O modalitate pentru a delimita anxietatea normală de anxietatea patologică o reprezintă analizarea consecinţelor lor asupra calităţii vieţii celui anxios si a anturajului individului. Durata tulburărilor (în general, mai bine de şase luni), consecinţele nefaste în plan profesional şi în relaţie cu ceilalţi, sentimentul de neputinţă în controlarea simptomelor ; toate acestea anunţă depăşirea pragului de normalitate. Prin urmare, anxietatea devine patologică în momentul în care depăşeşte un anumit prag, definit în principal pe baza unor modificări substanţiale ale calităţii vieţii.

Intre cauzele fizice sau organice amintesc bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, bolile endocrine, neuropsihice, deficiente vasculare la nivelul penisului, malformatii ale organelor genitale, epuizarea fizica.

Ca si factori de risc mentionez consumul de alcool in cantitati mari si in special al “tariilor”, fumatul si folosirea drogurilor, unele medicamente cum ar fi anxioliticile si antidepresivele, steroizii.

Cauzele de ordin psihologic (cele mai frecvente) constau in: emotii puternice, teama de esec, stres, libidou (dorinta) scazut, deces, sentimente de respingere, sentimente de vinovatie, timiditate excesiva, traumatism psihic, practicarea coitului intrerupt, stari supratensionate, regim de viata epuizant. Psihologul sexolog este cel ce stabileste care sunt cauzele de natura psihica si care va poate poate spune ce ar trebui facut pentru ameliorarea situatiei.

psiholog  sexolog  Mircea Reslescu

www.psiholog-alterego.ro

0744.501.378